Hyundai Heavy Industries isi completeaza gama cu noul excavator pe senile HX380 L

Cel mai nou membru al gamei de excavatoare HX de la Hyundai, HX380L, are o greutate operationala de 38.920 kg. Acest echipament, ideal pentru lucrari de terasare, lucrari de inginerie civila si lucrari de cariera, este unul dintre cele 13 noi modele de excavatoare pe senile din gama HX care, datorita noii clase de greutate, ofera clientilor o si mai mare varietate de alegere.

Motorul Cummins ofera cel mai economic cost de operare din clasa sa
Inima lui HX380L bate gratie motorului Cummins QSL9 care dezvolta 349,5 CP (257 kW) si care, pentru reducerea oxizilor de azot din gazele de evacuare, utilizeaza tehnologia de reducere catalitica selectiva (SCR) cu injectie de AdBlue, indeplinind standardele de emisii poluante UE Stage IV. Acest motor este echipat cu un sistem de injectie de foarte inalta presiune (XPI), care livreaza un debit constant de combustibil sub presiune pe toata plaja de turatii a motorului, furnizand o combustie mai curata si imbunatatind timpul de reactie al motorului. Acest motor este proiectat pentru a furniza cel mai eficient cost de exploatare din categoria sa, clientii beneficiind astfel de cel mai economic si linistit excavator pe senile, cu o putere si performante exceptionale.

Randamentul energetic - sistemele de reducere a consumului si a emisiilor poluante 
Seria de excavatoare Hyundai HX este creata pentru a fi extrem de eficienta din punct de vedere al consumului de combustibil. Noi inovatii, precum indicatorul ECO, asigura o exploatare economica a echipamentului, contribuind la economisirea combustibilului, cat si la reducerea impactului asupra mediului inconjurator. Nivelul cuplului motor si consumul instantaneu de combustibil sunt afisate analogic si prin culori de indicatorul ECO de pe ecranul tactil al monitorului. In plus, indicatorul afiseaza valorile consumului mediu si a cantitatii totale de combustibil consumate.


Comparativ cu vechea serie 9A de excavatoare de laHyundai Heavy Industries isi completeaza gama cu noul excavator pe senile HX380 L Hyundai, noul HX380L este capabil sa asigure reducerea consumului de combustibil cu pana la 19% - functie de aplicatia executata. Pozitia gurii de umplere a rezervorului de AdBlue asigura un acces facil atunci cand este necesara reumplerea acestuia. Un martor luminos de culoare rosie avertizeaza operatorul cand este depasit nivelul de umplere. Modulul de alimentare cu AdBlue este pozitionat pe aceeasi parte ca si rezervorul, pentru simplificarea intretinerii si pentru usoara inlocuire a filtrului.

O noua cabina ultramoderna asigura un confort optim operatorului
HX380L beneficiaza de o cabina ultramoderna, cu dimensiuni interioare sporite cu pana la 13% fata de generatia anterioara, ceea ce a generat excelente aprecieri de la operatorii din lumea intreaga. Confortul asigurat operatorului se situeaza la cele mai inalte cote, incepand cu scaunul cu suspensie si cotiera, complet ajustabil pentru a se adapta la talia oricarui operator.

Noul sistem de climatizare de mare capa - citate, complet automat, este capabil sa mentina un mediu de lucru confortabil pe parcursul intregii zi. Alte facilitati includ o trapa in plafon, din policarbonat transparent, cu para-solar integrat, si un sistem audio de generatie noua, amplasat de asta data la indemana operatorului, cu MP3 Player, radio AM/FM, conexiune USB si Bluetooth, pentru facilitarea convorbirilor telefonice. Montajul suspensiei cabinei a fost de asemenea reproiectat pentru reducerea vibratiilor si zgomotului in interiorul cabinei. Seria HX poate fi echipata, optional, cu o comanda de control a oscilatiei bratului, foarte utila la lucrarile de nivelare (miscare bratului spre interior/exterior), care permite o operare stabila a excavatorului indiferent de sarcina.

Tablou de bord imbunatatit, pentru o supraveghere mai usoara
Un ecran cu diagonala de 8 inci (cu 30% mai mare decat in trecut) afiseaza informatii uzuale, iar operatorul are posibilitatea de a personaliza ecranul principal. Controlul acestuia se poate face atat tactil, cat si de la un controler cu interfata haptica. Monitorul permite operatorului selectarea diverselor sale preferinte, incluzand printre acestea, moduri de lucru, autodiagnostice, verificarea perioadelor de intretinere sau coduri de securitate pentru pornirea utilajului. Aditional, ecranul poate afisa imaginile de la camera video din spate, imbunatatind si mai mult excelenta vizibilitate panoramica a masinii.

Noul echipament beneficiaza standard si de sistemul unic de management de la distanta Hyundai Hi-Mate, dezvoltat de Hyundai Heavy Industries. Sistemul, conectat la internet, permite accesul operatorului si personalului de specialitate la informatii esentiale de mentenanta si diagnosticare a masinii, informatii despre performantele masinii sau despre locatia acesteia, utilizand harti digitale si avand posibilitatea de a seta limite de lucru, reducand astfel costurilor de operare.

Durabilitate consolidataImagini pentru HX380 L
Comparativ cu seria 9A, structura sasiului si a turelei, precum si atasamentele din seria HX au o durabilitate superioara celei necesare lucrarilor de pe santiere, lucru dovedit prin numeroase incercari, inclusiv teste de exploatare si simulare virtuala. Rezistenta la uzura a cupei a fost imbunatatita prin utilizarea de noi material.

Prin reproiectare, rezistenta bratului a fost sporita de 1,5 ori in comparatie cu seria 9A. In sectiunile critice, dimensiunile principale au fost majorate, in timp ce masa totala a componentelor din constructia bratului a fost pastrata prin intermediul optimizarii structurale. O tehnica de sudare complet noua, care a fost dezvoltata dupa indepartarea placii din spate, a contribuit, de asemenea, in mod considerabil la imbunatatirile modelului HX380L. Noile atasamente s-au dovedit a dura de cel putin 1,8 ori mai mult decat cele pentru Seria 9.

Caracteristici tehnice

Excavatoare pe senile: HX380L
Greutate operationala: 38.920 Kg
Model motor: Cummins QSL9 - EU Stage IV / Tier 4 Final
Putere motor: 236 kW / 316 hp (1650 rpm)
Capacitate cupa: 1.46 - 2.32 m cubi
Forta de sapare: 249.3 kN
Adancime de sapat: 8.220 mm
Inaltime de basculare: 7.500 mm