Caracteristici și cote pentru tractor U650
Tractorul U 650 M, construit de fosta uzina Tractorul din Braşov este un tractor universal, pe roţi pentru lucrările agricole şi pentru transport.
Este un tractor de putere mijlocie, echipat cu motor Diesel de 47,8 kW (65 CP) la 1800 rot/min., cu injecţie directă şi pornire electrică. Domeniul larg de utilizare a tractorului este asigurat de priza de putere independentă sau sincronă şi de gama mare de viteze realizate prin cutia de viteze cu 5+1 trepte, dublate prin intermediul unui reductor.
Efortul depus de tractorist este minim, datorită servomecanismului hidraulic al direcţiei. Pentru acţionarea maşinilor agricole tractorul este echipat cu instalaţie hidraulică cu mecanism monobloc, cu reglaj automat de forţă şi poziţie.
Construcţia osiilor din faţă şi spate permite variaţia ecartamentului. Tractorul poate fi dotat cu punte faţă motoare (variantele U 651 şi U 650 DT Super).
Caracteristici tehnice ale tractorului U650:
- Masa de exploatare (cu cabină) : 3620 kg;
- Raza minimă de viraj (cu roata interioară virată): 3,40 m;
- Tractorul poate lucra pe terenuri cu panta maximă de 12 grade (transversal direcţiei de mers);
Cotele de gabarit la tractorul U650:
- ecartamentul roţilor din faţă: 1320 … 1970 mm;
- ecartamentul roţilor din spate: 1400 … 2050 mm;
- distanţa între puntea faţa şi puntea spate (ampatamentul): 2430 mm;
- înalţimea tractorului fără cabină: 1900 mm;
- înalţimea tractorului cu cabină: 2630 mm;
- lungimea tractorului: 4070 mm;
sursa: agromonitor.ro